BEDDA SEMPRI È LA ME TERRA

Poesia in dialetto siciliano metricamente caratterizzata da versi ottonari con prima quartina a rima alternata e le successive a rima baciata. Partendo dalla forma della Sicilia, da cui essa prende il nome di Trinacria, immaginiamo di fare un viaggio, toccando principalmente le tre località che ne delineano la configurazione geografica e la forma a triangolo isoscele, menzionando, in chiave ironica, alcuni piatti tipici locali simbolo della tradizione isolana. La ricchezza gastronomica, per cui la Sicilia è nota in tutto il mondo, ha reso nei secoli l’Isola semplicemente “unica”.

Bedda sempri è la me terra

chiu ci campu e chiu mi piaci,

marturiata di la vierra

ie rifatta ‘n tempu i paci.

A putemu visitari

di li munti finu u mari,

di la testa finu o funnu

guvirnata i tuttu u munnu.

Greci, Arabi e Normanni

ni lustraru pi tant’anni,

tuttu u tempu ca ristaru

arti e scienze ni purtaru.

N’ menzu a siculi e sicani

s’affaccianu li rumani,

ca cu tantu bon prufittu

ni ‘npuneru u so dirittu.

Dei chiu celibri scritturi

canuscemu giui e duluri

si’, studiari ie’ tantu bellu

Sciascia, Verga e Pirandellu.

Nun mi scordu Camilleri,

ca era vivu finu a ieri,

cun lu so parrari pianu

ni cunto’ di Muntalbanu.

Pa Trinacria iu straviru

ie ancuminciu a fari u giru.

Ie’ lu giru dei tri punti

comu Omero nei so “cunti”.

Quannu passu sti tri capi

na gran porta mi si rapi,

Lilibeu, Pàssiru e Faru

pei turisti s’attrizzaru.

Vui sapiti, i siciliani su

ospitali cu l’estranei,

sunu duci come u meli,

l’abitanti do trisceli.

Iu mi partu di Pachinu

ca pruruci bellu vinu,

fanu puri u pumadoru

russu e giallu comu l’oru.

Ma stu assaggiu mi fu strittu,

mi vinia n’autru pitittu,

quant’e’ bona la bruschetta

ma mittissi nta’ sacchetta.

U sugghiornu trapanisi

ha durari almenu n’ misi,

c’e’ lu pestu chei busiati

su vuliti v’arricriati.

N’autru piattu prelibatu

cca’ si sparti smisuratu,

nun ci pozzu rinunciari

iu lu tonnu m’hai a manciari.

Proseguennu a caminata

a Missina c’e’ a firmata,

fici sosta n’menzu a strata

divurannu pisci spata.

Daa feluca fu avvistatu

di lu mari fu purtatu,

fallu a gghiotta o comu vuoi

ti puo’ ìnchiri i vassoi,

mi sintii pocu cchiu avanti

cu lu stomucu pisanti,

soluzioni fu attruvata

m’addubbai ca pignulata.

Poi sull’Etna, nta muntagna

aumento’ la me cuccagna,

ca mi vinni prisintatu

u ripiddu annivicatu.

Si cucina n’ta na botta

niuru i siccia ca ricuotta.

Chi spittaculu! Taliati,

iancu e niuru su affiancati.

Iu putissi cuntinuari

sti ricchizzi ad elencari,

nun haiu tempu ie nun mi fermu

a Catania né a Palermu.

Vuosi sulu cu cuscienza

stimulari a canuscenza

d’arti, storia e di puisia

di sta bedda terra mia.

Elena Raciti 5 AL