Poesia in dialetto siciliano metricamente caratterizzata da versi ottonari con prima quartina a rima alternata e le successive a rima baciata. Partendo dalla forma della Sicilia, da cui essa prende il nome di Trinacria, immaginiamo di fare un viaggio, toccando principalmente le tre località che ne delineano la configurazione geografica e la forma a triangolo isoscele, menzionando, in chiave ironica, alcuni piatti tipici locali simbolo della tradizione isolana. La ricchezza gastronomica, per cui la Sicilia è nota in tutto il mondo, ha reso nei secoli l’Isola semplicemente “unica”.
Bedda sempri è la me terra
chiu ci campu e chiu mi piaci,
marturiata di la vierra
ie rifatta ‘n tempu i paci.
A putemu visitari
di li munti finu u mari,
di la testa finu o funnu
guvirnata i tuttu u munnu.
Greci, Arabi e Normanni
ni lustraru pi tant’anni,
tuttu u tempu ca ristaru
arti e scienze ni purtaru.
N’ menzu a siculi e sicani
s’affaccianu li rumani,
ca cu tantu bon prufittu
ni ‘npuneru u so dirittu.
Dei chiu celibri scritturi
canuscemu giui e duluri
si’, studiari ie’ tantu bellu
Sciascia, Verga e Pirandellu.
Nun mi scordu Camilleri,
ca era vivu finu a ieri,
cun lu so parrari pianu
ni cunto’ di Muntalbanu.
Pa Trinacria iu straviru
ie ancuminciu a fari u giru.
Ie’ lu giru dei tri punti
comu Omero nei so “cunti”.
Quannu passu sti tri capi
na gran porta mi si rapi,
Lilibeu, Pàssiru e Faru
pei turisti s’attrizzaru.
Vui sapiti, i siciliani su
ospitali cu l’estranei,
sunu duci come u meli,
l’abitanti do trisceli.
Iu mi partu di Pachinu
ca pruruci bellu vinu,
fanu puri u pumadoru
russu e giallu comu l’oru.
Ma stu assaggiu mi fu strittu,
mi vinia n’autru pitittu,
quant’e’ bona la bruschetta
ma mittissi nta’ sacchetta.
U sugghiornu trapanisi
ha durari almenu n’ misi,
c’e’ lu pestu chei busiati
su vuliti v’arricriati.
N’autru piattu prelibatu
cca’ si sparti smisuratu,
nun ci pozzu rinunciari
iu lu tonnu m’hai a manciari.
Proseguennu a caminata
a Missina c’e’ a firmata,
fici sosta n’menzu a strata
divurannu pisci spata.
Daa feluca fu avvistatu
di lu mari fu purtatu,
fallu a gghiotta o comu vuoi
ti puo’ ìnchiri i vassoi,
mi sintii pocu cchiu avanti
cu lu stomucu pisanti,
soluzioni fu attruvata
m’addubbai ca pignulata.
Poi sull’Etna, nta muntagna
aumento’ la me cuccagna,
ca mi vinni prisintatu
u ripiddu annivicatu.
Si cucina n’ta na botta
niuru i siccia ca ricuotta.
Chi spittaculu! Taliati,
iancu e niuru su affiancati.
Iu putissi cuntinuari
sti ricchizzi ad elencari,
nun haiu tempu ie nun mi fermu
a Catania né a Palermu.
Vuosi sulu cu cuscienza
stimulari a canuscenza
d’arti, storia e di puisia
di sta bedda terra mia.
Elena Raciti 5 AL