“Mi scinni na lacrima”.

Una poesia sull’importanza di amare e rispettare la propria terra, preservandola dall’incuria dell’uomo. La Sicilia è qui raffigurata come un luogo di una bellezza rara, il cui inquinamento è fonte di sofferenza per Milian. E in effetti i luoghi da dove veniamo contribuiscono a renderci quelli che siamo e a foggiare la nostra identità. Per questo è fondamentale ritrovare l’amore che la nostra terra merita dentro di noi.

Sicilia bedda

Sicilia rara,

quannu ti taliu

mi scinni na lacrima

e pi quantu si bedda, Sicilia mia,

nun poi capiri quantu odiu

a cu ruvina a tia.

Ma iu ricu,

comi si po’ ruvinare

na terra accussì bedda e unica,

cu ti ietta munnizza incoddu

nun ti vuoli beni,

ti voli fari sulu nu tortu

e suprattuttu nun ta rispetta.

Me frati, ascuta a mia!

Talia chi bedda l’Etna,

talia chi beddu  u mari c’avemu!

Picchì ci duviti ittari vilenu?

E quindi me frati,

facci dui pinsati

quannu quacosa vuoi ittari, picchì

po’ far mali a mo’ terra.

Nun la disprizzare

ma amala e pigghiti cura di idda,

picchì a Sicilia

è comi na fimmina,

s’arrispetta e si corteggia,

ma mai si disprezza.

Fidati, si ci metti nu poco di vuluntà,

puri tu arrinescerai a non inquina’.

Milian Provenzano 3EP