Una poesia sull’importanza di amare e rispettare la propria terra, preservandola dall’incuria dell’uomo. La Sicilia è qui raffigurata come un luogo di una bellezza rara, il cui inquinamento è fonte di sofferenza per Milian. E in effetti i luoghi da dove veniamo contribuiscono a renderci quelli che siamo e a foggiare la nostra identità. Per questo è fondamentale ritrovare l’amore che la nostra terra merita dentro di noi.
Sicilia bedda
Sicilia rara,
quannu ti taliu
mi scinni na lacrima
e pi quantu si bedda, Sicilia mia,
nun poi capiri quantu odiu
a cu ruvina a tia.
Ma iu ricu,
comi si po’ ruvinare
na terra accussì bedda e unica,
cu ti ietta munnizza incoddu
nun ti vuoli beni,
ti voli fari sulu nu tortu
e suprattuttu nun ta rispetta.
Me frati, ascuta a mia!
Talia chi bedda l’Etna,
talia chi beddu u mari c’avemu!
Picchì ci duviti ittari vilenu?
E quindi me frati,
facci dui pinsati
quannu quacosa vuoi ittari, picchì
po’ far mali a mo’ terra.
Nun la disprizzare
ma amala e pigghiti cura di idda,
picchì a Sicilia
è comi na fimmina,
s’arrispetta e si corteggia,
ma mai si disprezza.
Fidati, si ci metti nu poco di vuluntà,
puri tu arrinescerai a non inquina’.
Milian Provenzano 3EP